Toate preparatele gatite la gratar au un gust aparte, iar in acest articol va vom prezenta o reteta delicioasa cu pui.
Pulpele de pui sunt preferatele noastre pentru cinele rapide si simple. Cu toate acestea, nu ele sunt vedetele din farfurie, ci salata.
Ingrediente pentru Pulpe de pui la gratar cu salata de morcovi si ghimbir:
Pulpe de pui la gratar:
- pulpe de pui dezosate (fara piele daca doriti)
- fulgi de chili, piper negru si verde, sare
- putin ulei
Salata de morcovi si ghimbir:
- 300 gr morcovi
- 20 gr ghimbir murat (in saramura)
- 1/4 lingurita ghimbir pudra
- 50 gr praz (partea alba)
- 5 fire patrunjel
- 1 lingura ulei
- sare de mare
Portii: 2
Pulpe de pui la gratar cu salata de morcovi si ghimbir – Preparare
- Salata: se curata morcovii. Se dau pe razatoare (am folosit razatoarea mica de la acest robot). Se presara cu sare de mare si se framanta cam 30 secunde, pana simtiti ca sunt umezi si s-au inmuiat un pic. In timp ce-i framantati, gustati-i de sare si adaugati dupa gust, pana simtit morcovii placut sarati. Lasati-i deoparte.
- Taiati prazul in patru pe lungime, apoi taiati-l rondele. In uleiul incins caliti prazul taiat cam 5 minute, amestecand din cand in cand. Prazul trebuie sa se inmoaie bine. Turnati prazul peste morcovi cu tot cu uleiul fierbinte. Amestecati.
- Adaugati ghimbirul murat (tocat marunt) si 2 linguri din lichidul in care a fost murat. Adaugati si ghimbirul pudra. Amestecati.
- Lasati salata la frigider macar 1 ora, sa se amestece aromele.
- Pulpele dezosate le aleg cat mai mici cand le fac la gratar. Astfel se fac mai repede. Din cauza ca sunt mici, socotesc 2 pulpe de persoana.
- Presarati pe masa de lucru fulgi de chili, piper verde, piper negru macinat si sare. Tavaliti pulpele prin acest amestec pe ambele parti. Asezati pulpele pe o farfurie larga si lasati-le 1 ora sa revina la temperatura camerei.
- Incingeti o tigaie grill timp de 5 minute pe foc mare. Grillul trebuie foarte bine incins, astfel carnea nu se va lipi de el! Deci nu va grabiti.
- Ungeti pulpele cu ulei pe ambele parti. Prajiti pulpele in tigaia grill timp de 3 minute / parte. Daca sunt mai mari, le puteti lasa 1 minut in plus / parte. Nu le inghesuiti in tigaie, daca e necesar prajiti-le in ture.
- Scoateti pulpele pe o frafurie si acoperiti-le cu folie.
- Tocati patrunjelul si amestecati-l in salata de morcovi.
- Serviti pulpele cu multa salata de morcovi.